În ultimele zile s-a stârnit o vâlvătaie pe tema formei de guvernământ generată mai mult de remarcile doamnei Elena Udrea decât de discursul şefului PNL care deschisese subiectul.
În societatea românească trebuie în mod obligatoriu să existe o dezbatere serioasă pe această temă pentru că prevederile din actuala Constituţie s-au dovedit ineficiente. Actuala Constituţie e croită pe măsura ambiţiilor domnului Iliescu. Cred că in anii 90 domnul Iliescu a considerat sub demnitatea sa o altă funcţie decât aceea de şef de stat, dar nu un şef de stat cu atribuţii onorifice. S-a văzut această mentalitate şi în ultimii ani atunci când nu a acceptat un rol onorific in PSD. Probabil funcţia pe care a dorit-o cel mai mult domnul Iliescu şi care i se potrivea cel mai bine era cea de Secretar General al PCR coroborată cu cea de Preşedinte al RSR. Constituţia actuala a României e un hibrid care încearcă să împace aceste ambiţii cu noul cadru politic din anii 90, petecită pe ici colo cu nostalgia liberalilor şi ţărăniştilor pentru perioada interbelică.
În acest moment în lumea civilizată există 3+1 modele de forme de guvernământ reglementate de constituţii liberale, rezultat al unui îndelungat proces de căutare a unei modalităţi de guvernare eficientă a societăţii.
1. Modelul britanic, al monarhiei constituţionale în care şeful statului are rol de moderator şi arbitru între forţele politice, paradoxal e modelul din care se inspiră şi Constituţia noastră, dar unde şeful statului chiar poate exercita această funcţie pentru că monarhul constituţional nu depinde de suportul politic în accederea la tron. Aceast tip de guvernare e unica formă care poate garanta imparţialitatea şefului statului în raport cu forţele politice.
2. Modelul american de republică prezidenţială unde şeful statului primeşte de la popor puterea iar acest lucru îi dă şi dreptul de a exercita puterea executivă printr-un guvern pe care el însuşi îl conduce sub controlul parlamentar. În această formă de guvernământ şeful statului este în mod deschis reprezentantul unei anumite forţe politice a cărei politică o şi pune în practică, el nu are nevoie de o legitimare din partea Parlamentului ci doar se supune unui anumit control din partea legislativului.
3.Modelul european al republicii parlamentare în care şeful statului nu are nici un fel de putere executivă pentru că nu o primeşte prin vot de la popor, detinătorul suveran al puterii intr-un stat democratic. Puterea executivă este dată unui cancelar sau prim-ministru, exponentul forţei politice câştigătoare.
Modelul +1 este modelul francez care însă crează problema "coabitării" şi de care inclusiv francezii s-au săturat pentru că generează un consum inutil de energie politică in societate.
Problema în acest sistem este la momentul desemnarii şefului echipei care exercită puterea executivă. Dacă la primele 3 forme lucrurile sunt foarte clare, în acest sistem apar complicaţii inutile în opinia mea. În sistemul monarhiei constituţionale monarhul desemnează acest şef al ehipei executive, pe şeful partidului care a câştigat alegerile, în sistemul republicii preizidenţiale seful executivului e insusi presedintele adica cel care a castigat alegerile. In sistemul republicii parlamentare şeful executivului este "desemnat" de popor, având apoi şi misiunea (dacă este cazul) să necocieze o formulă sau să constitue o coaliţie, nu pentru a fi desemnat, ci pentru a avea un sprijin parlamentar suficient de mare pentru a putea guverna.
Problema fundamentală în organizarea unei societaţi este împărţirea eficientă a puterii pornind de la încercarea de a găsii soluţii pentru evitarea extremelor, adică acapararea întregii puteri de o singură persoană, ceea ce duce la absolutism şi dictatură sau haosul social când puterea este dispersată.
Aşa cum a spus şi primul ministru formele europene consacrate sunt "monarhia constituţională" şi "republica parlamentară" fie că ne place fie că nu, acesta este adevărul. Dar noi putem lua în calcul toate formele de organizare democratice cu o singură condiţie, să existe eficienţă în exercitarea puterii fără a o face discreţionară şi încercându-se evitarea disputelor inutile pentru putere. În actualul sistem constituţional românesc există câteva prevederi care duc la exercitarea ineficientă a puterii. Modelul românesc spune că preşedintele este "apolitic" deşi poate avea opinii politice şi accede la putere prin sprijinul unei forţe politice dorind să fie un fel de "monarh constitutional" votat de popor, aberant! deşi accede la putere prin sprijin polular el trebuie sa desemneze un alt personaj care să exercite puterea executivă, acesta putând fi chiar un adversar politic, sau se poate ajunge în situaţia ca preşedintele să desemneze un personaj apropiat lui dar care sa nu aibă sprijinul Parlamentului prin urmare ignorandu-se voinţa poporului. Acest sistem nu poate funcţiona eficient decât atunci câd există o forţă politică dominată în societate aşa cum era FSN in anii 90. Nu s-a prevăzut o astfel de situaţie şi s-au creat reguli foarte clare care să stabilească modalitatea de coabitare.
Ar trebui cât mai repede să existe voinţa politică pentru schimbare. Republica parlamentară este soluţia urmată de majoritatea tărilor europene care au decis în istoria lor să renunţe la monarhie chiar şi în forma ei constituţională. Republica prezidenţială e ori soluţia unor societăţi care nu au avut niciodată monarhie ori a unor societăţi care au sărit peste nişte paşi în evoluţia lor. În afară de SUA, în nicio altă societate evoluată republica prezidenţială nu a reprezentat o solutie iar principiile care au stat la baza creării SUA sunt aproape imposibil de pus în practică într-o ţară europeană ce are cu totul alte tradiţii şi o cu totul altă evoluţie.... oare merita sa incercam noi?
În societatea românească trebuie în mod obligatoriu să existe o dezbatere serioasă pe această temă pentru că prevederile din actuala Constituţie s-au dovedit ineficiente. Actuala Constituţie e croită pe măsura ambiţiilor domnului Iliescu. Cred că in anii 90 domnul Iliescu a considerat sub demnitatea sa o altă funcţie decât aceea de şef de stat, dar nu un şef de stat cu atribuţii onorifice. S-a văzut această mentalitate şi în ultimii ani atunci când nu a acceptat un rol onorific in PSD. Probabil funcţia pe care a dorit-o cel mai mult domnul Iliescu şi care i se potrivea cel mai bine era cea de Secretar General al PCR coroborată cu cea de Preşedinte al RSR. Constituţia actuala a României e un hibrid care încearcă să împace aceste ambiţii cu noul cadru politic din anii 90, petecită pe ici colo cu nostalgia liberalilor şi ţărăniştilor pentru perioada interbelică.
În acest moment în lumea civilizată există 3+1 modele de forme de guvernământ reglementate de constituţii liberale, rezultat al unui îndelungat proces de căutare a unei modalităţi de guvernare eficientă a societăţii.
1. Modelul britanic, al monarhiei constituţionale în care şeful statului are rol de moderator şi arbitru între forţele politice, paradoxal e modelul din care se inspiră şi Constituţia noastră, dar unde şeful statului chiar poate exercita această funcţie pentru că monarhul constituţional nu depinde de suportul politic în accederea la tron. Aceast tip de guvernare e unica formă care poate garanta imparţialitatea şefului statului în raport cu forţele politice.
2. Modelul american de republică prezidenţială unde şeful statului primeşte de la popor puterea iar acest lucru îi dă şi dreptul de a exercita puterea executivă printr-un guvern pe care el însuşi îl conduce sub controlul parlamentar. În această formă de guvernământ şeful statului este în mod deschis reprezentantul unei anumite forţe politice a cărei politică o şi pune în practică, el nu are nevoie de o legitimare din partea Parlamentului ci doar se supune unui anumit control din partea legislativului.
3.Modelul european al republicii parlamentare în care şeful statului nu are nici un fel de putere executivă pentru că nu o primeşte prin vot de la popor, detinătorul suveran al puterii intr-un stat democratic. Puterea executivă este dată unui cancelar sau prim-ministru, exponentul forţei politice câştigătoare.
Modelul +1 este modelul francez care însă crează problema "coabitării" şi de care inclusiv francezii s-au săturat pentru că generează un consum inutil de energie politică in societate.
Problema în acest sistem este la momentul desemnarii şefului echipei care exercită puterea executivă. Dacă la primele 3 forme lucrurile sunt foarte clare, în acest sistem apar complicaţii inutile în opinia mea. În sistemul monarhiei constituţionale monarhul desemnează acest şef al ehipei executive, pe şeful partidului care a câştigat alegerile, în sistemul republicii preizidenţiale seful executivului e insusi presedintele adica cel care a castigat alegerile. In sistemul republicii parlamentare şeful executivului este "desemnat" de popor, având apoi şi misiunea (dacă este cazul) să necocieze o formulă sau să constitue o coaliţie, nu pentru a fi desemnat, ci pentru a avea un sprijin parlamentar suficient de mare pentru a putea guverna.
Problema fundamentală în organizarea unei societaţi este împărţirea eficientă a puterii pornind de la încercarea de a găsii soluţii pentru evitarea extremelor, adică acapararea întregii puteri de o singură persoană, ceea ce duce la absolutism şi dictatură sau haosul social când puterea este dispersată.
Aşa cum a spus şi primul ministru formele europene consacrate sunt "monarhia constituţională" şi "republica parlamentară" fie că ne place fie că nu, acesta este adevărul. Dar noi putem lua în calcul toate formele de organizare democratice cu o singură condiţie, să existe eficienţă în exercitarea puterii fără a o face discreţionară şi încercându-se evitarea disputelor inutile pentru putere. În actualul sistem constituţional românesc există câteva prevederi care duc la exercitarea ineficientă a puterii. Modelul românesc spune că preşedintele este "apolitic" deşi poate avea opinii politice şi accede la putere prin sprijinul unei forţe politice dorind să fie un fel de "monarh constitutional" votat de popor, aberant! deşi accede la putere prin sprijin polular el trebuie sa desemneze un alt personaj care să exercite puterea executivă, acesta putând fi chiar un adversar politic, sau se poate ajunge în situaţia ca preşedintele să desemneze un personaj apropiat lui dar care sa nu aibă sprijinul Parlamentului prin urmare ignorandu-se voinţa poporului. Acest sistem nu poate funcţiona eficient decât atunci câd există o forţă politică dominată în societate aşa cum era FSN in anii 90. Nu s-a prevăzut o astfel de situaţie şi s-au creat reguli foarte clare care să stabilească modalitatea de coabitare.
Ar trebui cât mai repede să existe voinţa politică pentru schimbare. Republica parlamentară este soluţia urmată de majoritatea tărilor europene care au decis în istoria lor să renunţe la monarhie chiar şi în forma ei constituţională. Republica prezidenţială e ori soluţia unor societăţi care nu au avut niciodată monarhie ori a unor societăţi care au sărit peste nişte paşi în evoluţia lor. În afară de SUA, în nicio altă societate evoluată republica prezidenţială nu a reprezentat o solutie iar principiile care au stat la baza creării SUA sunt aproape imposibil de pus în practică într-o ţară europeană ce are cu totul alte tradiţii şi o cu totul altă evoluţie.... oare merita sa incercam noi?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu