"Inima mea se sfîșie pentru Mihai și Ana cînd știu prin ce teribile încercări și necazuri au trebuit să treacă", scria prinţul Charles în prefaţa unei cărţi despre regele Mihai.
Prinţul Charles scria, acum zece ani, în prefaţa unui album editat cu ocazia celor 80 de ani împliniţi de Regele României: "Inima mea se sfîșie pentru Mihai și Ana cînd știu prin ce teribile încercări și necazuri au trebuit să treacă".
"Mihai nu s-a lăsat niciodată cuprins de amărăciune său de răzbunare. El și-a păstrat întotdeauna umanitatea sa de om de stat, valorile lui de civilizație și liniștea sa înțelegătoare. El a rămas, pentru mulți români, o lumină de speranță în întuneric și conaționalii lui pot acum, în sfîrșit, să vadă adevărul care a fost înnegurat atîția ani de minciuni și propagandă".
Mesajul a fost postat de Cătălin Tolontan, pe blogul său, după ce Traian Băsescu a spus că abdicarea regelui a fost un act de trădare.
joi, 23 iunie 2011
vineri, 6 mai 2011
Ieste ţara Ardealului plină de toată hrana câtă trebuieşte vieţii omeneşti, că pâine peste samă rodeşte multă, de nimenea nu o cumpără, ci tuturora prisoseşte, vin pretutinderea, nimănui nu lipseşte, miere multă şi bună, de care facu mied, aşa de bun, cât potriveşte marmaziului”.
Grigore Ureche în Letopiseţul ţărâi Moldovei
Grigore Ureche în Letopiseţul ţărâi Moldovei
marți, 8 iunie 2010
luni, 5 aprilie 2010
miercuri, 3 septembrie 2008
Problema constituţională
În ultimele zile s-a stârnit o vâlvătaie pe tema formei de guvernământ generată mai mult de remarcile doamnei Elena Udrea decât de discursul şefului PNL care deschisese subiectul.
În societatea românească trebuie în mod obligatoriu să existe o dezbatere serioasă pe această temă pentru că prevederile din actuala Constituţie s-au dovedit ineficiente. Actuala Constituţie e croită pe măsura ambiţiilor domnului Iliescu. Cred că in anii 90 domnul Iliescu a considerat sub demnitatea sa o altă funcţie decât aceea de şef de stat, dar nu un şef de stat cu atribuţii onorifice. S-a văzut această mentalitate şi în ultimii ani atunci când nu a acceptat un rol onorific in PSD. Probabil funcţia pe care a dorit-o cel mai mult domnul Iliescu şi care i se potrivea cel mai bine era cea de Secretar General al PCR coroborată cu cea de Preşedinte al RSR. Constituţia actuala a României e un hibrid care încearcă să împace aceste ambiţii cu noul cadru politic din anii 90, petecită pe ici colo cu nostalgia liberalilor şi ţărăniştilor pentru perioada interbelică.
În acest moment în lumea civilizată există 3+1 modele de forme de guvernământ reglementate de constituţii liberale, rezultat al unui îndelungat proces de căutare a unei modalităţi de guvernare eficientă a societăţii.
1. Modelul britanic, al monarhiei constituţionale în care şeful statului are rol de moderator şi arbitru între forţele politice, paradoxal e modelul din care se inspiră şi Constituţia noastră, dar unde şeful statului chiar poate exercita această funcţie pentru că monarhul constituţional nu depinde de suportul politic în accederea la tron. Aceast tip de guvernare e unica formă care poate garanta imparţialitatea şefului statului în raport cu forţele politice.
2. Modelul american de republică prezidenţială unde şeful statului primeşte de la popor puterea iar acest lucru îi dă şi dreptul de a exercita puterea executivă printr-un guvern pe care el însuşi îl conduce sub controlul parlamentar. În această formă de guvernământ şeful statului este în mod deschis reprezentantul unei anumite forţe politice a cărei politică o şi pune în practică, el nu are nevoie de o legitimare din partea Parlamentului ci doar se supune unui anumit control din partea legislativului.
3.Modelul european al republicii parlamentare în care şeful statului nu are nici un fel de putere executivă pentru că nu o primeşte prin vot de la popor, detinătorul suveran al puterii intr-un stat democratic. Puterea executivă este dată unui cancelar sau prim-ministru, exponentul forţei politice câştigătoare.
Modelul +1 este modelul francez care însă crează problema "coabitării" şi de care inclusiv francezii s-au săturat pentru că generează un consum inutil de energie politică in societate.
Problema în acest sistem este la momentul desemnarii şefului echipei care exercită puterea executivă. Dacă la primele 3 forme lucrurile sunt foarte clare, în acest sistem apar complicaţii inutile în opinia mea. În sistemul monarhiei constituţionale monarhul desemnează acest şef al ehipei executive, pe şeful partidului care a câştigat alegerile, în sistemul republicii preizidenţiale seful executivului e insusi presedintele adica cel care a castigat alegerile. In sistemul republicii parlamentare şeful executivului este "desemnat" de popor, având apoi şi misiunea (dacă este cazul) să necocieze o formulă sau să constitue o coaliţie, nu pentru a fi desemnat, ci pentru a avea un sprijin parlamentar suficient de mare pentru a putea guverna.
Problema fundamentală în organizarea unei societaţi este împărţirea eficientă a puterii pornind de la încercarea de a găsii soluţii pentru evitarea extremelor, adică acapararea întregii puteri de o singură persoană, ceea ce duce la absolutism şi dictatură sau haosul social când puterea este dispersată.
Aşa cum a spus şi primul ministru formele europene consacrate sunt "monarhia constituţională" şi "republica parlamentară" fie că ne place fie că nu, acesta este adevărul. Dar noi putem lua în calcul toate formele de organizare democratice cu o singură condiţie, să existe eficienţă în exercitarea puterii fără a o face discreţionară şi încercându-se evitarea disputelor inutile pentru putere. În actualul sistem constituţional românesc există câteva prevederi care duc la exercitarea ineficientă a puterii. Modelul românesc spune că preşedintele este "apolitic" deşi poate avea opinii politice şi accede la putere prin sprijinul unei forţe politice dorind să fie un fel de "monarh constitutional" votat de popor, aberant! deşi accede la putere prin sprijin polular el trebuie sa desemneze un alt personaj care să exercite puterea executivă, acesta putând fi chiar un adversar politic, sau se poate ajunge în situaţia ca preşedintele să desemneze un personaj apropiat lui dar care sa nu aibă sprijinul Parlamentului prin urmare ignorandu-se voinţa poporului. Acest sistem nu poate funcţiona eficient decât atunci câd există o forţă politică dominată în societate aşa cum era FSN in anii 90. Nu s-a prevăzut o astfel de situaţie şi s-au creat reguli foarte clare care să stabilească modalitatea de coabitare.
Ar trebui cât mai repede să existe voinţa politică pentru schimbare. Republica parlamentară este soluţia urmată de majoritatea tărilor europene care au decis în istoria lor să renunţe la monarhie chiar şi în forma ei constituţională. Republica prezidenţială e ori soluţia unor societăţi care nu au avut niciodată monarhie ori a unor societăţi care au sărit peste nişte paşi în evoluţia lor. În afară de SUA, în nicio altă societate evoluată republica prezidenţială nu a reprezentat o solutie iar principiile care au stat la baza creării SUA sunt aproape imposibil de pus în practică într-o ţară europeană ce are cu totul alte tradiţii şi o cu totul altă evoluţie.... oare merita sa incercam noi?
În societatea românească trebuie în mod obligatoriu să existe o dezbatere serioasă pe această temă pentru că prevederile din actuala Constituţie s-au dovedit ineficiente. Actuala Constituţie e croită pe măsura ambiţiilor domnului Iliescu. Cred că in anii 90 domnul Iliescu a considerat sub demnitatea sa o altă funcţie decât aceea de şef de stat, dar nu un şef de stat cu atribuţii onorifice. S-a văzut această mentalitate şi în ultimii ani atunci când nu a acceptat un rol onorific in PSD. Probabil funcţia pe care a dorit-o cel mai mult domnul Iliescu şi care i se potrivea cel mai bine era cea de Secretar General al PCR coroborată cu cea de Preşedinte al RSR. Constituţia actuala a României e un hibrid care încearcă să împace aceste ambiţii cu noul cadru politic din anii 90, petecită pe ici colo cu nostalgia liberalilor şi ţărăniştilor pentru perioada interbelică.
În acest moment în lumea civilizată există 3+1 modele de forme de guvernământ reglementate de constituţii liberale, rezultat al unui îndelungat proces de căutare a unei modalităţi de guvernare eficientă a societăţii.
1. Modelul britanic, al monarhiei constituţionale în care şeful statului are rol de moderator şi arbitru între forţele politice, paradoxal e modelul din care se inspiră şi Constituţia noastră, dar unde şeful statului chiar poate exercita această funcţie pentru că monarhul constituţional nu depinde de suportul politic în accederea la tron. Aceast tip de guvernare e unica formă care poate garanta imparţialitatea şefului statului în raport cu forţele politice.
2. Modelul american de republică prezidenţială unde şeful statului primeşte de la popor puterea iar acest lucru îi dă şi dreptul de a exercita puterea executivă printr-un guvern pe care el însuşi îl conduce sub controlul parlamentar. În această formă de guvernământ şeful statului este în mod deschis reprezentantul unei anumite forţe politice a cărei politică o şi pune în practică, el nu are nevoie de o legitimare din partea Parlamentului ci doar se supune unui anumit control din partea legislativului.
3.Modelul european al republicii parlamentare în care şeful statului nu are nici un fel de putere executivă pentru că nu o primeşte prin vot de la popor, detinătorul suveran al puterii intr-un stat democratic. Puterea executivă este dată unui cancelar sau prim-ministru, exponentul forţei politice câştigătoare.
Modelul +1 este modelul francez care însă crează problema "coabitării" şi de care inclusiv francezii s-au săturat pentru că generează un consum inutil de energie politică in societate.
Problema în acest sistem este la momentul desemnarii şefului echipei care exercită puterea executivă. Dacă la primele 3 forme lucrurile sunt foarte clare, în acest sistem apar complicaţii inutile în opinia mea. În sistemul monarhiei constituţionale monarhul desemnează acest şef al ehipei executive, pe şeful partidului care a câştigat alegerile, în sistemul republicii preizidenţiale seful executivului e insusi presedintele adica cel care a castigat alegerile. In sistemul republicii parlamentare şeful executivului este "desemnat" de popor, având apoi şi misiunea (dacă este cazul) să necocieze o formulă sau să constitue o coaliţie, nu pentru a fi desemnat, ci pentru a avea un sprijin parlamentar suficient de mare pentru a putea guverna.
Problema fundamentală în organizarea unei societaţi este împărţirea eficientă a puterii pornind de la încercarea de a găsii soluţii pentru evitarea extremelor, adică acapararea întregii puteri de o singură persoană, ceea ce duce la absolutism şi dictatură sau haosul social când puterea este dispersată.
Aşa cum a spus şi primul ministru formele europene consacrate sunt "monarhia constituţională" şi "republica parlamentară" fie că ne place fie că nu, acesta este adevărul. Dar noi putem lua în calcul toate formele de organizare democratice cu o singură condiţie, să existe eficienţă în exercitarea puterii fără a o face discreţionară şi încercându-se evitarea disputelor inutile pentru putere. În actualul sistem constituţional românesc există câteva prevederi care duc la exercitarea ineficientă a puterii. Modelul românesc spune că preşedintele este "apolitic" deşi poate avea opinii politice şi accede la putere prin sprijinul unei forţe politice dorind să fie un fel de "monarh constitutional" votat de popor, aberant! deşi accede la putere prin sprijin polular el trebuie sa desemneze un alt personaj care să exercite puterea executivă, acesta putând fi chiar un adversar politic, sau se poate ajunge în situaţia ca preşedintele să desemneze un personaj apropiat lui dar care sa nu aibă sprijinul Parlamentului prin urmare ignorandu-se voinţa poporului. Acest sistem nu poate funcţiona eficient decât atunci câd există o forţă politică dominată în societate aşa cum era FSN in anii 90. Nu s-a prevăzut o astfel de situaţie şi s-au creat reguli foarte clare care să stabilească modalitatea de coabitare.
Ar trebui cât mai repede să existe voinţa politică pentru schimbare. Republica parlamentară este soluţia urmată de majoritatea tărilor europene care au decis în istoria lor să renunţe la monarhie chiar şi în forma ei constituţională. Republica prezidenţială e ori soluţia unor societăţi care nu au avut niciodată monarhie ori a unor societăţi care au sărit peste nişte paşi în evoluţia lor. În afară de SUA, în nicio altă societate evoluată republica prezidenţială nu a reprezentat o solutie iar principiile care au stat la baza creării SUA sunt aproape imposibil de pus în practică într-o ţară europeană ce are cu totul alte tradiţii şi o cu totul altă evoluţie.... oare merita sa incercam noi?
marți, 15 iulie 2008
Din lumea celor care NU mai cuvântă!
"Orice degradare individuală sau naţională, este prompt anunţată de o degradare, riguros proporţională a limbajului"
JOSEPH de MAISTRE
Zilele acestea am avut ocazia să asist stupefiat la un spectacol jalnic prestat de ministrul educaţiei într-o emisiune tv. Discutând despre nivelul slab de pregătire al elevilor care tocmai susţinuseră examenul de bacalaureat, şeful educaţiei româneşti a picat examenul la limba română într-un mod lamentabil.
Din păcate acesta nu e un exemplu singular, nu cu mult timp în urmă, un senator al României ne-a prezentat în direct la televiziunea naţională noul model de retorică de tip dâmboviţean, încheind apoteotic cu "hai sictir!", o dispută verbală cu moderatorul emisiunii.
Siluirea limbii române (nu numai prin ignorarea regulilor gramaticale ci mai ales prin expunerea publică a limbajului de mahala) în emisiuni de televiziune, nu mai e demult un fapt divers care să ne facă să zâmbim ironic, a devenit o obişnuinţă a jurnaliştilor, a celor invitaţi, a celor care comentează evenimentele.
Se spune ca limba este oglinda caracterului unui popor, o limbă riguros conturată e reflexia unei societăţi care tinde spre atingerea perfecţiunii organizatorice.
Latina în perioada de glorie a imperiului era la fel de strict reglementată precum regulile legiunilor care aduceau glorie "Cetăţii eterne". Decăderea Romei a început odată cu pătrunderea vulgului in elita societăţii romane. Pentru noii deţinători ai puterii regulile limbii latine nu mai aveau importanţă.
Azi vedem cum mahalaua a pătruns până la vârful societăţii româneşti, cei nou veniţi nu simt nici o jena să îşi etaleze limbajul şi comportamentul popular, mai mult creează modele populare.
Modelul popular e preluat si dat mai departe, comportamentul mârlănesc a înlocuit manierele, muzica mahalalei s-a generalizat şi s-a răspândit în toate mediile, la televiziuni se promovează personaje suburbane pentru ca îţi dau replici din popor şi aduc rating, personaje fără respect pentru interlocutor si care aplică tactica "ţaţei" în ce priveşte dialogul.
Alţii duc lucrurile mai departe, pentru că vedeta "ţaţă" merge acum numai la televiziuni cu ştaif, aduc în faţa noastră originalul şi anume "ţaţele veritabile", violatorii adevăraţi,tâlharii care îşi deşiră fără jenă isprăvile în public şi culmea scârboşeniei suntem chemaţi să ne dăm cu părerea în legătură cu nedreptatea de a fi fost ascunşi publicului până acum.
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)